CERAMICA
Pământul, apa și focul au prins suflet în mâna moroșanului. Din negura vremurilor, lutul a dat viață unor recipiente cu forme diversificate, de o frumusețe brută și păgână, pictate în culori obținute din pământuri și arse în cuptoare tradiționale. Ceramica de Săcel este arsă din lutul roșu, de foarte bună calitate, este scos de la o mare adâncime, din puțuri de 15- 17 m adâncime. Prin forma vaselor, elementele decorative şi prin tehnicile de lucru, ceramica de Săcel este foarte asemănătoare cu ceramica dacică. Însă cuptorul în care ceramica se arde, este de provenienţă romană. Vasele sunt lucrate la roată, sunt ornate simplu, lustruite cu o piatră, lăsate încă o vreme la uscat, ţinute apoi in lăzi până când se adună mai multe bucăţi şi, în sfârşit, arse în cuptor fără a fi smălţuite. Meşteşugul olăritului se practică şi azi la Săcel, cu aceleaşi tehnici străvechi.
Alte tipuri de ceramică sunt ceramica smalțuită ornamentată cu cornul de la Vama, ceramica ornamentată cu cornul și pensula de la Vama și Lapus, ceramica grafitată din Vama și Valea Izei și ceramica decorată cu pensula din Baia Sprie și Baia Mare.
Astfel, roata olarilor din Maramureș a dat viață și răcoare apei din fântână și gust bucatelor de pe cuptoarele nevestelor din toate satele și văile acestui ținut.
CLOPURILE In satul Sârbi, pe Valea Cosăului, mai pot fi întâlniți ultimii clopari din Maramureș. Vasile Borodi și Ioan Bârlea confectionează din paie si talaș clopurile fără de care costumul barbatesc nu este întreg. Barbatul poartă pe cap acest mic element decorativ cu mândrie și expresia lui este sclipitoare de umor atunci când și-l dă pe ceafă pentru a-și arata mirarea sau admirația pentru o faptă sau o vorbă...
Clopul este decorat diferit în funcție de ocazie, cu mărgele și flori la nunți și sărbători, simplu la înmormântări sau la lucru...dar ceva e sigur: fiecare moroșan are în casa lui cuiul pentru clop, locul unde și-l agață în fiecare seară când a savarșit munca de zi cu zi și se așează cu ai lui la masă.
COSTUME POPULARE De sărbatoare sau de zi cu zi, haina moroșanului este impunătoare prin simplitatea și frumusețea ei. Fiecare zonă etnografică are propriile particularități când vine vorba de costumul tradițional. Costumul din Lăpuș este, de pildă, mult mai sobru și mai elegant decat cel din Maramureșul istoric, unde culorile sunt vii și intense.
În țara Maramureșului, Elementele definitorii ale costumului feminin sunt: năframa, cămașa albă cu mâneci terminate în manșetă sau volan, poalele peste care vin cele două zadii cu dungi orizontale, a căror cromatică diferă în funcție de regiune și statutul social (de regulă negrul alternează cu roșu, galben sau portocaliu). Peste cămașă vine pieptarul și guba, pe timp de iarnă.
Bărbații poartă o cămașă albă, scurtă, izmene vara și cioareci iarna, pe cap clopul sau cușma, tot în funcție de anotimp. Maramureșenii care vor să respecte ca la carte ținuta tradițională nu renunță nici azi la opincile din picioare. În trecut, fiecare sat avea un specific local în privința portului, iar oamenii care veneau la târgul de ţară din Sighet, în fiecare primă zi de luni din lună, îşi recunoşteau provenienţa după detalii ale costumului purtat. Un element de identificare in portul femeilor era modul de dispunere a dungilor din zadie sau cromatica iar la bărbaţi, culoarea sumanului.
TESATURILE Femeile Maramuresului și-au îmbrăcat familia, casele și bisericile cu arta țesutului in teară ( război), cu migaleala acului de cusut si cu osteneala ochilor in noptile lungi de iarna, întrupând astfel straie si covoare, țoluri si cergi, traiste și trăistuțe, fețe de masă și îmbrăcăminte de pat.
În fiecare casă de gazde, se află în camera bună "ruda" - zestrea si mândria fetelor, cu țesături din lână și cânepă, cu toată îmbracamintea necesară unei case vrednice și frumoase. Țesăturile sunt lucrate și colorate diferit, în funcție de locul și cinstea date fiecăreia. Lucrate cu motive geometrice, în culori contrastante, covoarele au o bordură cu șiruri de reprezentări antropomorfe sau umane, cum ar fi "hora cu cătane" sau "calul și călărețul". Ștergurile au un colorit puternic, în tonuri primare de rosu și negru, cu motive mari, asemănătoare celor de pe covoare. Cergile au o cromatică de două, până la patru culori. Țesăturile autentice sunt cele vopsite în culori naturale, extrase din plante și din coaja copacilor. La Botiza, femeile culeg peste vară flori și frunze, rădăcini și scoarță de copac, și cu ele vopsesc lâna , împletind apoi simboluri păgâne și creștine în covoare minunate.
Casele Maramuresului sunt așternute cu frumusețe si culoare, cu dragoste si respect pentru traditie , cu caldură și ospitalitate în așteptare veșnică de oaspeți.
SCULPTATUL IN LEMN
Ne aflăm în țara lemnului, așa că sculptatul in lemn e la loc de cinste printre meșteșugurile tradiționale.
Nu puțini țărani au fost meșterii propriilor case. Unii s-au ridicat și au devenit meșteri de biserici și de porți, sculptura in lemn impodobind capetele grinzilor de la case, ancadramentele ușilor și ale ferestrelor, cerdacele, stalpii portilor. Dovezi vii ale lemnului se vad pe Valea Cosaului, Valea Izei si Valea Marei. Sunt porțile gospodăriilor din Berbești, Ferești, Călinești, Sârbi și Budești, precum și în muzeele în aer liber din Sighet și Baia Mare.
Un element de mare originalitate al arhitecturii maramureșene de lemn îl constituievechile biserici, cele mai multe construite în secolele XVII - XVIII , unele pe locul unor biserici mult mai vechi. De-a lungul timpului, nu puține au fost arse de navalitori, dar în anii imediat urmatori au fost reconstruite.
Lemnul este sufletul viu și verde al maramureșeanului, adăpost al trupului și spiritului, ajutor în munca pe câmp, căldura în nopțile de iarnă, într-un cuvânt, inima Maramuresului...
Despre mocanita
