Bucataria morosenilor

Cine vizitează o casă de moroșan, sigur nu o părăsește cu stomacul gol. Călătorii sunt întâmpinați cu o masă copioasă, unde mâncărurile tradiționale sunt atracția principală.

În Maramures , mămăliga este gatită în cele mai diferite feluri. În trecut, nu de puține ori ținea chiar și loc de pâine, căci făina de grâu nu era ușor de procurat. Balmoşul e specialitatea ciobanilor, făcută din branză de oaie, lapte si mămăligă. Ca să te înfrupţi din el, nu trebuie să te sui până la stână (deși priveliștea ar merita efortul). O să ţi-l gătească şi o gospodină cum ştie ea mai bine.

Există multe obiceiuri legate de bucate. În sâmbăta dinainte de Florii, de exemplu, maramureșencele pregătesc câte o pâiniță pentru fiecare membru al familiei, făcută din grâu sfințit și numită „ floare de grâu”. Tradiția spune că cei care mănâncă pâinițele în această zi, se vor intâlni unul cu altul în Rai. În noaptea de Crăciun și de Anul Nou, toți membrii familiei trebuie să mănânce o bucată de piftie de pe o farfurie mare în care se află și râtul porcului, despre care se spune că aduce noroc.

Traditii etno-folclorice

Folclorul literar se caracterizează în primul rând prin prezenţa ţâpuriturilor din Oaş în perimetrul exprimării artistice orale. Se ţâpureşte cu prilejuri diferite: în sărbători – la nunti, hore şi din ce în ce mai des în spectacole; în zilele obişnuite – la muncile câmpului sau în cele gospodăreşti, seara la sezatori şi pe uliţe, ţâpuriturile având în obiectiv, după caz: mirele, mireasa, naşii, soacra, fetele, feciorii, gazda etc. Însoţite de dans şi melodie în registru acut, ţâpuriturile atestă o bună conservare a fondului spiritual primar.
Alături de ţâpuritură, creaţia de nunta, prezentă, în bogate variante, constituie o adevărată bijuterie a folclorului literar local. Balada e ilustrată în principal prin Mioriţa (12 variante în Oaş) şi Balada Irincuţei (Oaş). În bogăţia folclorică a zonei se pastrează de asemenea cântecul de leagăn, de dragoste, de înstrăinare, colindul.
Folclorul muzical cuprinde producţii variate şi originale zonei Oaş. Creaţia muzicală a Oaşului înglobează o varietate destul de mare de melodii – „dansuri” – bine diferenţiate. Acestea se caracterizează prin anumite formule ritmice comune.
Folclorul coregrafic este original şi valoros. Cu paşi tropotiţi şi cu mutaţii de accent, cu sincope repetate, încluzând frecvente combinaţii de tropote şi pinteni (în aer sau la sol) precum şi o gama variată de bătăi din palme, dansul acesta poate da impresia, ca şi ţâpuritura, dealtfel, ca ar fi invariabil, unul şi acelaşi pe întreg teritoriul Oaşului. Originar fiind : danţul fetelor şi roata feciorilor.
În cadrul dansului oşenesc se disting trei tipuri principale: Roata, Joc (dans mixt), Mireseşte.

Tara Oasului

ŢARA OAŞULUI, o depresiune întinsă, închisă de lanţurile Munţilor Gutâi şi Munţii Oaşului spre Nord-Est şi Sud, de dealuri spre Vest, iar spre Sud-Est are ieşire la câmpie. Ţara Oaşului are o întindere de 614 km2 şi cuprinde în acest spaţiu comunele cu satele aparţinătoare: Oraşu Nou (Prilog, Racşa, Remeţi, Oraşu Nou - Vii); Vama (Vama Băi), Călineşti (Lechinţa, Coca, Dumbrava); Certeze (Huta, Moişeni); Trip Băi, Boineşti, Bixad, Târşolţ (Aliceni); Cămârzana şi oraşul Negreşti-Oaş; în total 22 de aşezări. Primul document care face referire la acest ţinut datează din 1270, când regele Ungariei dona unui nobil câteva sate din hotarul sud-vestic al Ţării Oaşului, în acel document, Ţara Oaşului e pomenită ca „Terra Awas". Unii istorici susţin că originea termenului de Oaş ar fi din termenul de Awas (Ovas), care înseamnă runc (despădurire, „curătură", „luminiş"). Ţara Oaşului e consemnată şi-n Cronica lui Grigore Ureche. Oşenii, locuitorii acestui ţinut, oameni dârji şi interiorizaţi, ca fire sunt oameni iuţi, inventivi, cunoscuţi în ţară, căci din vremuri trecute plecau de acasă în căutare de lucru. Din Oaş aveau loc plecări sezoniere de amploare la munci forestiere, fiind iscusiţi fasonatori de lemn, pricepuţi în construcţii şi la munci agricole. Azi ei pleacă, în masă, în căutare de lucru prin alte ţări. Trăsăturile psihice ale oşanului îşi găsesc, în mare măsură, reflectarea în port. El este simplu dar nu lipsit de măreţie. Schimbările petrecute în ultimele decenii au alterat, în cea mai mare parte a zonei, atât portul cât şi obiceiurile. Mai mult decât în orice împrejurare, oşenii poartă costumul lor popular la horă, la biserică, la sărbători tradiţionale şi ocazii folclorice.

Despre Maramures

Maramuresul este considerat de multi sufletul satului tipic romanesc. Cu asezarile sale pitoresti, dealuri inverzite si campii pline de flori salbatice, Maramuresul concentreaza tot ceea ce inseamna viata la tara. Vizitatorii acestor meleaguri au ocazia unica de a se intoarce in timp, de a fi martori ai unor vremuri si ai unei vieti mai simple.

Maramuresul este o destinatie unica, situata in inima Europei, care a pastrat cu mare grija cultura, traditiile si stilul de viata al taranului din vremuri trecute. Regiunea tine locul unui testament al traditionalului, al unei ere romantice a simplitatii si a valorilor morale despre care in zilele noastre doar citim sau auzim de la bunicii nostri.

Putine obiceiuri s-au schimbat de-a lungul secolelor ce au trecut. Familiile raman in aceleasi sate ca si stramosii lor. Mestesugurile si traditiile sunt transmise din generatie in generatie. Imbracamintea tesuta manual este inca purtata cu mandrie. Biserica este in continuare sufletul satului. Vecinii se cunosc unii pe altii si se ajuta intre ei.

Viata in Maramures este invaluita in mister. Vizitatorii lui strabat pasurile montane, coboara in vaile insufletite, unde traditiile rurale se dezvaluie in fata lor ca un muzeu ce a prins viata, un peisaj ce este pe placul si celui mai capricios calator.